auzire de noapte; răspuns prompt la întrebare din gând.

Alaltăieri, înspre dimineață, visam ceva învălmăşit. Nu mai stiu ce.

Am auzit clar însă, tot în somn, următoarea vorbă: "Matei, douăzeci şi şase, cu şapte". Şi asta mi-a rămas.

Habar n-aveam ce-o fi scriind acolo, dar m-am trezit, am deschis Biblia şi am citit. Zice aşa:

S-a apropiat de El (de Isus) o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. (Matei 26:7, VDC)

N-am înțeles nimic. ☹

Azi după masă, la o discuție cu doi vecini pe jumătate beți, dar de treabă, îmi spun ei că se roagă lui Dumnezeu, fiecare, seara, înainte de culcare. Îi întreb: "Dar după ce-I vorbiți, Dumnezeu răspunde? Vă zice El ceva sau... vă rugați fără rost?" Sunt bulversați complet. Cred că-s nebun, probabil. Îmi răspund, răstindu-se: "Tu eşti prea de tot acuma! Ce, ție îți vorbeşte Dumnezeu!?" Bazându-mă pe adevăruri vechi de pe vremea lui Iov, le îngân un răspuns afirmativ, că:

Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci, El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele. (Iov 33:14-17, VDC)

Spre seară, plec, gânditor, la biserică. Ajung mai spre sfârşitul programului. Predicatorul vorbeşte cu har despre vizita lui Dumnezeu la Avraam şi despre mijlocirea acestuia pentru salvarea Sodomei şi a Gomorei.

Ascultându-l, mă cuprinde dintr-o dată o supărare şi-mi zic în sinea mea: "De două zile mă tot gândesc la versetul visat şi nu înțeleg nimic... Atât de mult mi-aş fi dorit ca omul ăsta să nu fi vorbit azi despre Avraam! Ah, de s-ar fi întâmplat să aibă ca subiect al predicii lui femeia care a turnat mirul pe capul lui Isus! Aş fi înțeles şi eu, poate, ce vrea să însemne toată treaba asta, cu acea zicere din vis..."

Nu-mi termin încă acest fir al gândului, când vorbitorul, care se cam pregăteşte să-şi încheie prelegerea, spune, aparent fără nici o legătură: "Că şi femeia, femeia aceea..."

Tresar şi îmi aleargă fulgere febrile-n minte: "Femeia? Care femeie? Se poate, oare...?"

Predicatorul continuă: "Femeia care a înțeles cine este Isus şi I-a turnat mirul, ea a..."

Nu pot să cred! "O, de-ar exista acum un instrument care să îmi citească şi transcrie gândurile! Şi să le suprapună apoi, cumva, peste mesajul predicatorului, în timp real! Ar fi cu atât mai evident răspunsul lui perfect, oferit spontan întrebării neauzite ce tocmai se ițise-n mintea mea!"

Pastorul continuă și le explică celor prezenți, în vorbe scurte, dar foarte deslușite, însemnătatea acelei întâmplări. Îmi explică!

Da!

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. (Psalmi 139:1-4, VDC)

O vorbă auzită-n somn? Nu una, ci mai multe!

De vreau să stau neclintit pe lucruri nevăzute, dar nădăjduite, cum aş putea să ascund sau, și mai rău, să neg ceea ce văd, ce-aud, ce simt? Conclud, bucuros: Cineva trebuie că dă viață, că îmbie, în mod tainic, visul cu gândul, gândul cu vorba, şi învățătura înspre luminare sufletească. Eu aşa (am ajuns să) cred.